| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat:
Ampla legislaţie canonică a Sinodului provincial I (1872) şi poziţia Sfântului Scaun referitoare la actele sinodale. Prezentul articol îşi propune să scoată în relief Sinodul provincial I ca aparat juridic fundamental pentru dreptul particular al Bisericii noastre şi ca fons iuris pentru Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium. În prezent ius particulare Ecclesiae sui iuris este în plin proces de redactare. Acest studiu analizează bogata legislaţie canonică a Sinodului provincial I (1872) şi poziţia Scaunului Apostolic faţă de actele Sinodului, care a fost cel mai important dintre cele trei Sinoade provinciale româneşti aprobate de Scaunul Apostolic, pentru faptul că era menit să reînnoiască legislaţia canonică românească şi să se substituie faimoasei Colecţii Directorium legis, cunoscută şi sub numele de Pravila (1652), în vigoare înainte de Unire, şi prezentă ca fons iuris chiar şi în normativa unor Sinoade ulterioare Unirii cu Roma. Un rol însemnat în abordarea acestui subiect este acordat analizei câtorva aspecte caracteristice Sinodului provincial I cum ar fi, de exemplu, Sacri canones în calitatea lor de fons iuris de mare importanţă în cadrul Sinodului provincial I deoarece acest fapt evidenţiază Biserica română ca fiind unică între celelalte Biserici orientale Unite cu Roma, prin fidelitatea ei faţă de tradiţia şi patrimoniul oriental. Pentru o mai bună înţelegere a Sinodului, s-a analizat şi Ad decreta Synodalia animadversiones (cf. Mansi 42), care scoate în relief importanţa acestuia chiar şi comparativ cu sinoadele celorlalte Biserici orientale din Imperiul Habsburgic din aceeaşi perioadă, tocmai pentru că în intenţia Scaunului Apostolic de la Roma, Sinodul provincial I era menit să servească drept model acestora. De o importanţă fundamentală pentru Biserica română şi pentru legislaţia ei a fost întemeierea noii provincii ecleziastice de Alba-Iulia şi Făgăraş (Bulla Papei Pius al IX-lea Ecclesiam Christi, din 26 nov. 1853), deoarece se impunea necesitatea cunoaşterii cu exactitate a spiritului clerului şi credincioşilor, a condiţiei lor, a obiceiurilor şi a tot ceea ce ar fi putut să facă referire la păstrarea în această provincie a purităţii credinţei şi a sfinţeniei riturilor şi disciplinei. În această direcţie s-au şi îndreptat preocupările Scaunului Apostolic de la Roma, mai întâi prin intermediul Nunţiului Apostolic din Viena, prin care s-a cerut mitropolitului şi episcopilor sufragani, care făcuseră în scris, cu titlu informativ, un raport complet cu privire la diferite puncte disciplinare din propriile eparhii, informaţii despre sinoadele provinciale şi eparhiale, despre căsătoria clericilor, despre tribunalele bisericeşti, despre sacramentul căsătoriei, despre impedimentele dirimante etc., cu scopul de a se verifica dacă obiceiurile din respectivele eparhii erau conforme cu dreptul canonic oriental şi dacă nu cumva s-au strecurat în ritul şi disciplina acestei Biserici vreuna din erorile dobândite în perioada schismei. După cum putem să ne dăm seama, nici în Biserica greco-catolică română nu lipseau problemele. Între acestea sunt amintite, în afară de aspectele importante de drept sacramental, problema sinodalităţii, apoi cea a drepturilor protopopeşti, problema organizării noii provincii bisericeşti, aceea referitoare la communicatio in sacris, a alegerii mitropolitului şi a episcopilor, aceea a rolului laicilor în Biserică. Câteva din aceste probleme au provocat Scaunului Apostolic de la Roma adevărate dificultăţi. Un exemplu faimos, în acest sens, este cel al practicii matrimoniale de dinaintea Unirii, susţinută cu insistenţă de Mitropolitul român A.Ş. Şuluţiu, care acorda protopopilor facultatea de a funcţiona ca tribunale de primă instanţă. În Biserica greco-catolică română ius particulare Ecclesiae sui iuris are ca aparat juridic de bază îndeosebi cele trei sinoade provinciale de Alba-Iulia şi Făgăraş (1872, 1882, 1900), de aceea, cunoaşterea unei asemenea legislaţii este fundamentală orientării canonice şi redactării acestuia.
Cuvinte cheie: legislaţia canonică; dreptul particular; greco-catolic; aparatul juridic; Sinodul Provincial I (1872).
|
|
